Superficialitatea în societatea modernă – o poezie despre adevăr și aparențe
Poezia „Superficialitatea – iluzia vremurilor noastre” explorează cu profunzime și realism modul în care superficialitatea a devenit o caracteristică dominantă în societatea românească contemporană. De la goana după validare pe rețelele sociale până la lipsa de implicare civică și indiferența față de adevăratele valori, versurile evidențiază contrastul dintre aparență și esență. Printr-o structură ritmată și imagini puternice, poezia critică dependența de imagine, cultura consumeristă și pierderea conexiunii umane reale. Într-o lume în care politicienii vând iluzii, iar presa promovează false modele, poemul aduce un mesaj puternic despre necesitatea unei schimbări profunde.
Pentru a sprijini dezvoltarea gândirii critice în România și a contribui la un viitor bazat pe discernământ și raționament logic, poți susține proiectul accesând această pagină.
Mesajul poeziei este clar: superficialitatea nu este doar o problemă individuală, ci un simptom colectiv care afectează toate aspectele vieții sociale, de la relațiile interpersonale până la moralitatea publică. În ciuda tonului critic, ultimele strofe transmit un sentiment de speranță, sugerând că există încă oameni capabili de introspecție și schimbare. Această poezie este un apel la conștientizare, la trezirea spiritului critic și la redescoperirea valorilor autentice, esențiale pentru un viitor mai bun.
Superficialitatea – iluzia vremurilor noastre
I
Trăim în lumea fără profunzime,
Unde cuvântul e doar poleială,
Se vinde ieftin orice-nchipuire,
Dar adevărul rămâne-n uitare.
II
Ne îmbrăcăm în haine de marcă,
Fără să știm cine suntem de fapt,
Și ne măsurăm viața în poze,
Uitând că sufletul n-are alt act.
III
Cuvinte mari curg zilnic pe ecrane,
Like-uri se-adună ca frunza-n furtună,
Dar faptele noastre rămân în sertar,
Prafuite, strânse, trădând o minciună.
IV
Politicieni ne vorbesc de valori,
Dar vând la tarabă demnitatea țării,
Iar oamenii cred ce-aud la TV,
Fără să vadă în spate dosarii.
V
Presa ridică idoli de spumă,
Ce n-au nici vis, nici minte, nici gând,
Și tinerii-nvață din trending și vloguri
Că viața e doar ce poate fi vândut.
VI
Ne facem prieteni pe ecrane reci,
Dar nu știm numele vecinului nostru,
Ne place să râdem, dar suntem străini,
Și fugim de plânsul ce-ar sta pe alocuri.
VII
Mor oameni singuri în blocuri tăcute,
Dar ne revoltăm departe, pe chat,
Ne doare, desigur, dar doar o secundă,
Că viața pe net nu lasă păcat.
VIII
Ne lăudăm că suntem europeni,
Dar ne cumpărăm tăcerea pe șpagă,
Visăm la dreptate, la lege, la cinste,
Dar schimbăm legea când ne e dragă.
IX
Și totuși, în toate, speranța tresare,
Mai sunt și oameni cu suflet adânc,
Mai sunt români ce privesc dincolo,
De masca pe care o porți când te-ascund.
X
Superficialitatea e boala prezentului,
Dar nu-i un verdict, ci doar un simptom,
Și poate, cândva, prin muncă și minte,
Vom scoate din ea un alt viitor!
